Propaganda democraţiei

Oare câţi au înţeles aceste vorbe?

Oare câţi le înţeleg?

Esenţa democraţiei ne-a fost explicată acum 21 de ani prin vorbe simple, fără înflorituri, fără expresii savante...

Ni s-a explicat că, ÎN DEMOCRAŢIE, omul, individul, este "centrul universului" şi că TOATE instituţiile TREBUIE să lucreze pentru el. Ni s-a explicat că individul este cel care creează instituţii şi este "stăpânul" lor. Ni s-a explicat că individul nu datorează statului decât respect, însă statul datorează individului însăşi existenţa sa.

Ce am înţeles noi?

Încă privim reprezentanţii autorităţilor ca pe nişte stăpâni. Încă ne e frică de instituţiile statului. Încă mai considerăm statul ca fiind entitatea care ne tolerează existenţa. Încă ne mai ploconim cu căciula în mână pe la uşile autorităţilor, mulţumind slugarnic oricărui funcţionar care pare a ne băga în seamă.

Ni s-a explicat că, ÎN DEMOCRAŢIE, părerea UNUI SINGUR INDIVID CONTEAZĂ, că nemulţumirea unui cetăţean trebuie să nu lase autorităţile să doarmă, că durerea unui singur om înseamnă că sistemul e greşit undeva. De aceea, ÎN DEMOCRAŢIE, votul este indivitual. Pentru că părerea fiecăruia contează. Pentru că fiecare cetăţean are dreptul SFÂNT de a merge în faţa oricărui slujbaş al statului şi a-i cere socoteală. Iar statul trebuie să îi răspundă ÎNTR-UN MOD SATISFĂCĂTOR. Pentru că INDIVIDUL contează, nu gloata.

Ce am înţeles noi?

Că zeci de mii de oameni nemulţumiţi adunaţi în stradă nu înseamnă nimic. Că oricine ajunge într-un post de conducere într-o instituţie a statului, capătă automat drept de viaţă şi de moarte asupra tuturor. Că sistemul, statul, nu poate fi şi nu trebuie schimbat, şi dacă nu ne convine să plecăm din ţară. Că cei care ne conduc sunt "mulţi" iar noi, poporul, suntem "singuri".

Ni s-a explicat că "piatra filozofală" a DEMOCRAŢIEI o constituie LIBERTATEA DE OPINIE ŞI DE EXPRIMARE. Că NIMIC nu contează mai mult decât dreptul sfânt al fiecărui om de a avea propriile păreri pe care să le exprime în mod liber. Ni s-a explicat că pluralitatea de idei, de opinii, antagonismele intelectelor reprezintă "alfa şi omega" conceptului de democraţie. Ni s-a explicat faptul că aderarea necondiţionată a tuturor oamenilor la o idee, chiar dacă ideea ne aparţine nouă, trebuie să ne alarmeze.

"Lupta până la ultima picătură de sânge pentru ca altul să aibă dreptul de a nu fi de acord cu mine" înseamnă respingerea ideii de dictatură chiar şi atunci când în centrul "universului dictatorial" se află propria persoană.

"Sângele" nu se varsă pentru ideea mea, ci pentru ca ideea mea să poată fi combătută, pusă la îndoială, analizată şi în final chiar respinsă. Ideea trebuie supusă dubiului şi gândită înainte de a exista, chiar respinsă sau infirmată.

Ce am înţeles noi?

Că ideile unui singur om sunt universal valabile iar celelalte nu contează.

Că a gândi este o activitate periculoasă, iar a spune ceea ce gândeşti echivalează cu sinuciderea.

Că "avem dreptul să nu spunem nimic" în faţa autorităţilor.

Că toată lumea trebuie să  fie de acord cu "zeul suprem".

Că cei care gândesc şi îşi exprimă părerile sunt, în cel mai bun caz nebuni, dacă nu infractori periculoşi.

Că miliarde de idei ale unui popor nu valorează nici doi bani faţă de ideea fixă şi unică de mărire şi putere a unui scelerat.

Că NOI TOŢI suntem vite pe proprietatea unora.

Că nu ne plac dictatorii, dar nu facem nimic să îi înlăturăm şi, dacă s-ar putea, am fi chiar noi dictatori.

Eu am început să înţeleg cuvintele lui Ion Raţiu.