Trăirea morții

Îmi pun fruntea pe genunchii tăi, iubito,
Și respirația îmi devine tot mai slabă,
Inima îmi bate din ce în ce mai încet,
Tot mai încet, tot mai încet...
Îmi simt mâinile reci,
Nu mai pot să le mișc,
Creierul refuză să mai dea comenzi trupului
Și se scufundă în neant.
Mai aud, slab, cuvintele tale.
Nu le mai pot înțelege.
Simt atingerea ta ușoară,
Pe obrazul meu
Și îți simt, straniu, lacrimile ce-ți curg pe obraji.
Dar ochii mei nu se mai pot deschide,
Buzele mele nu mai pot articula,
Trupul meu nu se mai poate mișca
Decât ca un tremur involuntar și spasmodic.
Simt o răceală fierbinte în creier
Și mă decorporalizez cu fiecare secundă care trece prin mine.
Acum mai simt doar apăsarea frunții mele
Pe genunchii tăi.
O lacrimă involuntară
Mi se naște sub pleoape...
Agonia s-a sfârșit.
Adio!