Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

miercuri, 25 august 2010

"Popor de vite"

Astăzi am văzut un spectacol infernal. Mii de oameni din toată ţara s-au îngrămădit la ghişee ca să-şi plătească dările la stat, mai exact impozitele generate de noua lege privind impozitarea drepturilor de autor.
E o lege bună? Va aduce mai mulţi bani la buget?
Nu ştiu.
Ceea ce ştiu e că mii de oameni au stat la cozi interminabile, călcându-se în picioare la peste 30 grade Celsius pentru că altfel primeau amenzi.
Reacţia "autorităţilor"?
Boc: "Nu există un astfel de fenomen."
Şeitan: "Care e problema? Nu văd care e problema! O să dau eu o circulară ca cei de bună credinţă să nu fie amendaţi."
Vlădescu: "O să văd eu dacă dumneavoastră sunteţi plătiţi pe drepturi de autor şi dacă faceţi evaziune."
Mai mari nesimţiţi decât ăştia eu nu am văzut.
Calmul şi nesimţirea cu care răspundeau întrebărilor ziariştilor denotă, din punctul meu de vedere, ticăloşia.
Pentru că nu poţi să plimbi câteva mii sau zeci de mii de oameni pe la ţ-şpe ghişee în trei zile (pentru că normele metodologice de alicare s-au dat, dacă nu mă înşel, în jurul datei de 20 August, iar termenul limită era 25 August) decât dacă eşti total cretin sau total ticălos.
Iar, cel puţin de data asta, ticăloşia a surclasat evidenta imbecilitate a guvernanţilor.
Nu poţi să te faci că nu vezi miile de oameni care se plimbă de la ghişeu la ghişeu prin căldură. Nu poţi să le ordoni să plătească un impozit şi să nu le dai formulare, ba chiar să îi trimiţi să şi le ia de la "xerox", adică să plătească pentru a da bani la stat.
Nu poţi face toate astea decât dacă eşti foarte ticălos. Atât de ticălos încât să ameninţi pe cineva că "îi trimiţi controlul pe cap" dacă îţi mai pune întrebări.
Bine!...
Orice om normal, judecând la rece, te-ar invita politicos să-i sugi ciorapii, însă atunci, pe moment, conştient că stai de vorbă cu un ministru, te cam trec fiorii.
Şi ăla micu'...
Emilaşu'...
"Nu există pentru că nu a ajuns pe masa mea."
Trăi-ţi-ar!... Nici Udrea nu a ajuns pe masa ta, dar există şi face pocinog după pocinog.
Iar Şeitan... dă el circulară... Cine eşti mă, tu să dai o circulară care să "bată" o lege? Cine eşti tu, măi... papagalule, "să mai dai tu o gură de oxigen"?
Nu am înţeles de ce se călcau oamenii în picioare ca să plătească impozit până nu am văzut un reportaj de la deschiderea unui hipermarket. Bref, iar s-au călcat cetăţenii în picioare pentru reduceri.
E acelaşi lucru.
"Poporul de vite", aşa cum caracteriza inspirat o doamnă cozile de la "taxe", nu se dezminte, profitând de orice ocazie pentru a se îngrămădi, pentru a se înghionti, pentru a se călca în picioare.
Ce amendă mă poate determina să mă umilesc subuman pentru a da bani statului?
Ce mă poate determina pe mine să mă iau de gât cu alt om "ca să prind orez cu un leu punga"?
Păi... simplu. Mă determină Boc, Şeitan şi Vlădescu. Adică nişte cretini care se cred zei şi profită de faptul că mulţi dintre români sunt prea proşti şi prea fricoşi pentru a pune mâna pe pietre şi a le da pe cap.
Şi, apropo!
Vlădescule, de când ameninţi tu, mă?
Nu eşti tu ăla care a "preducit-o" pe fină-ta după ce i-ai ţinut lumânările în biserică?
Păi şi tu ţii lecţii de morală?
Şi Boc nu e ăla de i-a spart tac-su oul în cap?
Şi Şeitan nu e ăla care dimineaţa a zis ceva şi la prânz s-a contrazis?
Bă! Băgaţi-vă minţile în cap că vine Băse de la mare, şi to'mai îşi făcu' încălzirea cu unu' la Cireşica şi e cu capsa pusă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.