Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

vineri, 6 ianuarie 2017

Afară ninge...

Ninge...
E cod portocaliu, la televizor, în zona unde mă aflu...
Toată lumea s-a panicat.
În fapt, codul ăla s-a concretizat în aproximativ 20-30 cm de zăpadă în curte și pe stradă.
Toată lumea s-a panicat.
Totul e blocat: autostrăzi, drumuri, aeroport... Tot.
Puține utilaje... Și mai puțini oameni cu lopeți.
Și nu mă refer la autorități. Mă refer la oameni.
E mai comod să ne speriem de coduri și să stăm în casă la căldură.
Îmi amintesc de copilărie...
Erau zăpezi...
Începeau de undeva din noiembrie și se terminau pe la jumătatea lui martie.
Și erau zăpezi.
Și nu se mai bloca nimic.
Autoritățile deszăpezeau doar arterele principale.
Printre blocuri sau pe străduțe ieșeau bărbații, cu mic cu mare și făceau pârtie. Femeile se ocupau de fierberea vinului pentru ”lopătari”, copiii se dădeau cu sania și se tăvăleau în zăpada proaspătă...
Aveam zăpada, nu aveam coduri.
Nu aveam utilaje de deszăpezire, aveam lopeti și prietenie și vin fiert și omenie și copii cu obrajiii roșii de ger...
Oare cum am supraviețuit mergând zilnic 2-3 kilometri prin ger și viscol???
Sau jucându-ne în zăpadă până hainele înghețau pe noi de parcă erau de tablă???
Când răceam, ne făcea mama sau bunica un ceai, ne dădea un piramidon,... și gata. A doua zi eram iar la zăpadă.
Fără ”haine tehnice de iarnă”. Doar cu puloverele croșetate de mama.
Cred că singura explicație a faptului că am supraviețuit e că... nu aveam coduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.