Sarut mana, tata!

Sarut mana, tata!
Ti-au nins anii tamplele
Si ti-au brazdat fruntea cu riduri...
De-abia acum am observat...
Nici nu mi-am dat seama cand am devenit adult
Si asteptam de fiecare data
Cand veneam pe la tine
Sa ma iei in brate
Si sa ma ridici la tavan.

Sarut mana, tata!
Mult timp nu am inteles
De ce ai inceput sa obosesti
Cand urci scarile,
Sau de ce ai nevoie de ajutor
La sacosele de cumparaturi...
Nu intelegeam de ce miscarile tale
Au devenit mai incete,
Mainile mai tremuratoare
Si glasul mai gatuit...
Nu imi imaginam vreodata
Ca ai putea sa te sprijini de mine
Cand te ridici de pe scaun,
Tu,
Care m-ai ridicat de infinite ori.
Nu intelegeam de ce
Trupul a inceput
Sa ti se incovoaie inainte
Tie,
Care m-ai ivatat sa stau drept
Si cu fruntea sus...

Nu am vazut anii trecand, tata!
Nu mi-am imaginat ca tu,
Tu,
Ai fii ca toti ceilalti,
Un om intre oameni,
Atins de curgerea timpului...

Si acum te vad,
Si iti multumesc,
Ca ai luptat
Sa te vad
Imbatranind.

Sarut mana, tata!

Instructaj contra dezastrelor

De cresteri de salar' ne-am lins pe bot
Si se scumpeste zi de zi benzina.
Rog, ultimul care-o pleca de tot,
Sa-nchida apa, gazul si lumina.

Salvati si salvatorii, altfel, data viitoare vom avea doar victime

Zeci de morti si aproape doua sute de raniti e inimaginabil. E... iadul.

Insa de victimele masacrului se ocupa oameni specializati, oameni priceputi, oameni care stiu ce fac.

Eu vreau sa vorbesc despre un aspect pe care l-am auzit doar marginal in discutiile din spatiul public.

Eu vreau sa vorbesc despre salvatori.

Despre medicii, asistentele, pompierii, politistii, jandarmii, care au fost acolo. Care au salvat vieti.

Au ajuns acolo in 10-11 minute. E mult? E putin? S-ar fi putut salva mai multe vieti? Ar fi trebuit sa actioneze altfel?

Nu o sa stim niciodata.

Dar ei, ingerii care au scos copii din foc si i-au readus la viata isi vor pune intrebarile astea toata viata.

Stiu... Si-au facut meseria pentru care sunt platiti...

Pe bune?!!

Ganditi-va la asistenta care a vazut oameni arsi implorand-o sa ii ia in ambulanta...

Ganditi-va la pompierul care a scos din foc o tanara arsa...

Ganditi-va la medicii care au primit pacientii care veneau in camerele de primiri urgente...

Ganditi-va la politistii care au facut cercetarea in clubul ala nenorocit, printre ramasite umane...

Pentru cati bani ati face asta?

Nevazuti, nebagati in seama, de cele mai multe ori, acesti oameni... sunt OAMENI. Si catastrofe de genul asta lasa urme.

Doar experienta, antrenamentul si profesionalismul ii face sa nu clacheze in situatii de genul asta si, aparent, sa treaca fara probleme mai departe.

Dar nu e asa...

Acesti oameni au nevoie de ajutor. Altfel aripile lor de ingeri salvatori se vor frange in nopti de cosmaruri.

Nimeni nu se gandeste ca salvatorii sufera si mor cate putin cu fiecare caz la care participa.

Nimeni nu se gandeste ca un salvator simte mirosul mortii in fiecare zi.

Nimeni nu se gandeste ca un salvator e un om.

Stim ca sunt acolo si gandul asta ne da siguranta. Stim ca sunt acolo si asta ne face sa ne bucuram de viata.

Pentru ca atunci cand moartea da tarcoale, stim ca ei sunt acolo.

Aveti grija de victime! Faceti tot ce puteti sa se insanatoseasca!

Dar aveti grija si de salvatori.

Altfel, suntem cu totii victime.