Am stat la masa cu moartea

Eram singur si ma uitam la televizor schimband programele in nestire, chinuind telecomanda pana la limita de suportabilitate a degetului care incepuse sa amorteasca pe buton.

Deodata am auzit un ciocanit la usa.

- Ori e copil, ori s-a stricat iar blestemata de sonerie! imi zic. Trebuia eu sa chem un electrician...

Deschid usa si raman, o secunda, blocat. In fata usii statea cea mai superba (stiu ca "superb" n-are grad de comparatie dar greesc intentionat) femeie pe care am vazut-o vreodata.

- Mihai? intreaba ea.

- Aaa...! Da! reusesc sa ingaim in timp ce imi mobilizam toate resursele intelectuale ca sa-mi amintesc de unde ma poate cunoaste bunaciunea.

- Eu sunt Moartea! se prezinta ea.

- Saraca! gandesc. E nebuna.

- Nu sunt nebuna! imi raspunde ea gandurilor mele. Sunt chiar Moartea.

- Inseamna ca am o Moarte foarte frumoasa! incerc eu sa glumesc desi nu imi explicam cum dracu' mi-a ghicit gandurile.

- Mda! o aud mormaind. Alt cretin. Te asteptai la pelerina neagra cu gluga si o coasa in mana, nu? Mie mi se pare mai bine asa cum sunt acum, dar daca vrei, pot sa ma transform ca sa ma potrivesc cliseelor voastre idioate. Nu ma inviti in casa? Stiu ca esti singur si avem ceva de discutat.

- Nu!... Nu te transforma. Scuze! Poftim! Intra, te rog! ingaim din ce in ce mai uimit, nestind ce sa cred despre o femeie atat de frumoasa insa cu un comportament atat de ciudat care, culmea, s-a oprit la mine la usa si pare sa ma cunoasca destul de bine.

- Da-mi ceva de baut! zice bunaciunea pe un ton plictisit intrand si asezandu-se pe canapeaua din sufragerie.

- O racoritoare? O bere?...

- N-ai ceva mai tare?

- Un gin!

- Ai si tonic?

- Am!

- Da-mi un gin. Sunt cam obosita si imi trebuie ceva sa ma revigoreze, ca mai am de umblat.

De-abia acum remarc faptul ca ochii femeii care statea pe canapeaua mea erau negri, de un negru ireal, sticlosi si inexpresivi. Niste ochi care iti dadeau fiori reci pentru ca pareau sa absoarba lumina asemeni unor gauri negre. Mai remarc mainile albe, parca fara sange, cu degete lungi si subtiri.

Pun paharele cu bautura pe masa si ma asez si eu pe un fotoliu gandindu-ma la un subiect de conversatie.

- N-am timp de palavrageala! zice femeia, raspunzand iar gandurilor mele. De fapt, ma cam grabesc, asa ca o sa intru direct in subiect. Uite ce e: am destula treaba. Nu imi place cand sunt chemata peste program pentru ca un om s-a hotarat el sa moara inainte sa-i vina vremea. Asa ca ori mergi cu mine acum, ori semnezi un contract prin care te obligi sa stai potolit pana la timpul sorocit.

- Depinde unde sa merg cu tine!... incerc eu sa fac o gluma, dar privirea neagra si rece a femeii imi ingheata sangele. Nu stiu de ce, in ciuda ratiunii care imi spune ca e nebuna, incep sa o cred.

- Aaa...! Pai n-as prea vrea sa merg acum... Mai am niste treaba...

Ma balbai si nu-mi gasesc cuvintele pentru a raspunde unei situatii pe care creierul meu refuza sa o accepte.

 - Mai trebuie sa fac si putina curatenie... incerc iar o gluma, dar imediat noaptea din ochii frumoasei necunoscute ma face sa regret.

- Bine! zice. Semneaza!

Atunci observ ca pe masa a aparut, nu stiu cum si de unde, o foaie de hartie pe care era scris ceva. O iau, o citesc... Era un contract prin care ma obligam sa traiesc.

- Dar tu ce obligatii ai prin contract? intreb eu, desi aveam sentimentul ca visez un vis absurd.

- Niciuna. Doar sa vin la timpul sorocit.

Semnez hartia cu stiloul care parca se materializase din nimic pe masa si ma pregatesc sa continui conversatia pana se termina visul si ma trezesc.

Dar in fata mea nu se mai afla nimeni.

Frumoasa necunoscuta a disparut, la fel si foaia de hartie si stiloul...

Doar paharele de gin pe jumatate goale stau marturie ca in casa mea a mai fost cineva.

Ma frec la ochi, ma ciupesc... Sunt treaz.

Ma uit la paharul pe marginea caruia se vede, ca o umbra, o urma de ruj.

- Ce cochetarie! gandesc.

Apoi un fior imi strabate mintea si corpul

- AM STAT LA MASA CU MOARTEA.