Prinși în vâltoarea a ceea ce unii numesc ”politica din România”, nu mai suntem în stare să vedem și să ne bucurăm sau să ne întristăm de lucrurile cu adevărat importante.
Stăm încrâncenați și cu dinții scrâșnind așteptând masochist următoarea lovitură a ”politicienilor”. ”Facem politică” deși habar nu avem ce dracului înseamnă și cu ce se mănâncă.
În acest timp trec pe lângă noi oportunități de a ne descreți frunțile și de a fi, măcar pentru o clipă, fericiți.
Îmi aduc aminte de când eram copil că Olimpiada însemna întotdeauna ”post negru” de aproape orice alt program. Și nu vorbesc doar de vremurile de dinainte de 1989, când nu prea aveai ce vedea la televizor dacă nu aveai ”antenă de bulgari” (în zona mea).
Spectacolul sportiv era urmărit de toți, de la copii la adulți, se făceau comentarii, se încuraja, se striga...
Acum nu cred că mai mult de 30% dintre români știu că avem o campioană olimpică la gimnastică sau că avem prima medalie olimpică din istoria sportului românesc la haltere-feminin.
Cred că mai puțin de 10% dintre români știu cine a fost Mihaela Ursuleasa.
E... deprimant.
În schimb, toți românii, ”de la fașă la barbă albă” știu toate picanteriile caftelii băsescului cu USL-ul, ba chiar au păreri și judecăți ”pertinente” cu privire la subiect.
”Politica” asta ne-a mâncat sufletele ca un cancer, de am ajuns să nu mai știm și să nu mai vrem să ne bucurăm sau să plângem pentru copiii noștri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Înaintea publicării, comentariul dumneavoastră trebuie aprobat.