Despre LIBERTATE şi alternative

Libertatea e grea.

E chiar complicată şi de multe ori ilogică.

De exemplu, libertatea celor de la Roşia Montană de a nu pleca din casele lor, pare ilogică şi păgubitoare, deoarece, din această cauză, sute de tone de aur rămân neexploatate.

D-aia foarte mulţi oameni, şi nu mă refer doar la români, ci la nivel planetar, preferă, cel puţin în subconştient, o formă sau alta de dictatură.

Dictatura e mult mai simplă. Nu trebuie să gândeşti (uneori nici nu ai voie), faci doar ce ţi se spune şi când ţi se spune, iar în schimb, cel sau cei care te conduc îţi oferă, în mare, cele necesare traiului şi sentimentul de protecţie.

Libertatea, dimpotrivă, te poate face să mori de foame la propriu şi îţi oferă doar nesiguranţă.

Pentru că, liber fiind, trebuie să gândeşti tu pentru tine, să iei decizii, să întreprinzi acţiuni şi, cel mai important lucru, să îţi asumi responsabilitatea pentru acţiunile tale.

Iar asta sperie.

Asumarea responsabilităţii este, de cele mai multe ori, factorul determinant pentru care oamenii, în general, sunt "predispuşi" la dictatură.

În dictatură, orice ai face, oricât de rău ar ieşi, ai motivaţia (falsă, dar care oferă un analgezic suficient pentru conştiinţă) că... nu e vina ta. Ţie ţi s-a spus să faci lucrul ăla, iar vina pentru rezultat aparţine în exclusivitate celui care te conduce.

Sigur că e o inepţie.

Sigur că această "teză" nu rezistă nici măcar în faţa unei logici elementare.

Dar ea există.

Toţi naziştii judecaţi pentru crime de război după cel de-al doilea război mondial, au invocat "executarea ordinelor" pentru a se apăra, şi sunt convins că măcar o parte dintre ei chiar se considerau absolut nevinovaţi.

Când optezi pentru libertate, nu ai această "scăpare". Pentru orice faci trebuie să răspunzi. Pentru orice faci trebuie să ai resurse de a te lupta cu cei care te contestă. Pentru orice faci trebuie să îţi "consulţi" mai întâi inteligenţa şi conştiinţa. Pentru că altfel, plăteşti.

Libertatea e grea.

Pentru a spera să fi liber, trebuie să ai curajul de a-ţi asuma riscuri. De multe ori, trebuie să accepţi că s-ar putea să fi pedepsit chiar şi atunci când ai dreptate. Trebuie să accepţi că libertatea ta nu poate încălca libertăţile celor din jur. Trebuie să îţi asumi anumite obligaţii şi răspunderi, cum ar fi, de exemplu, votul, sau respectarea şi chiar protejarea dreptului la viaţă chiar şi al celui mai aprig duşman.

Libertatea e complicată.

Nu mai poţi să-ţi plângi de milă "sub plapumă" pentru că "nu o duci mai bine", deoarece trebuie să îţi pui singur întrebarea "ce ai făcut tu pentru a-ţi fi mai bine?".

În cazul dictaturilor, tu nu trebuie să faci nimic, deoarece este altcineva care se ocupă de tine, iar tu (nu-i aşa?), eşti prea mic şi prea lipsit de putere ca să schimbi ceva.

De fapt, acest mod de a gândi retrogradează omul în categoria vitelor, iar când se referă la populaţii, le transformă în şeptel.

Unii spun că dictaturile se fundamentează pe frica de represiune. O fi...

De fapt, frica (de represiune) este sigur, un factor important dar, după părerea mea, nu determinant. Frica poate bloca reacţiile, dar le poate şi radicaliza.

Din punctul meu de vedere, definitoriu pentru naşterea unei dictaturi este... teama oamenilor de a fi liberi, de a decide ei pentru ei şi de a-şi asuma responsabilităţi.

Şi dacă libertatea este dificilă pentru indivizi, atunci când vine vorba despre grupuri, despre populaţii, chestiunea devine cvasiimposibilă.

De când "s-a inventat" omul, populaţiile AU FOST CONDUSE, nu S-AU CONDUS niciodată.

Bine...

Foarte mulţi au luptat şi au murit pentru libertate. Dar foarte puţini dintre aceştia ştiau cam ce presupune acest concept şi doar un grup foarte restrâns (devenit ulterior nucleul de conducere al unei dictaturi, în cele mai multe cazuri), era gata să îşi asume responsabilităţi.

Aici se poate da exemplul revoluţiei franceze care, condusă de o mână de oameni, a fost sprijinită de mase imense de oameni dispuşi să ucidă şi să moară, la rândul lor, pentru "cauză", revoluţie care a sfârşit prin a devenii una dintre cele mai sângeroase şi mai atroce dictaturi, ucigându-şi în final, propriii conducători.

E greu cu libertatea şi atunci când trebuie să accepţi, şi chiar să depui eforturi pentru ca, aşa cum spunea Ion Raţiu în 1990, cel din faţa ta să aibă dreptul de a nu fi de acord cu tine.

E greu de înţeles, dar dacă eu accept ca libertatea cuiva să fie restrânsă sau suspendată în favoarea mea, trebuie să fiu de acord şi că libertatea mea "se poate bucura" de acelaşi tratament în favoarea altuia. Şi asta în relaţie cu toţi ceilalţi.

Libertatea e cu muncă, cu riscuri, cu nesiguranţă...

Libertatea e cu responsabilităţi, cu luptă, cu drepturi dar şi cu obligaţii...

Libertatea costă...

Dar, după părerea mea, alternativa e inacceptabilă.