Gazele de șist

Subiectul gazelor de șist este unul care, de mai bine de un an de zile ține ”capul de afiș” al scandalurilor publice.

Guvernul ungureanului a fost primul care și-a aprins în cap vâlvătaia, criticat la vremea respectivă cu sârg de către actualii guvernanți.

Deh! Se apropia campania electorală și dădea bine la electorat să o arzi ecologist.

Însă, imediat după ce au ajuns la putere, USL-iștii și mai ales PSD-iștii, s-au gândit că e pâinică bună de mâncat cu gazele astea și că, dacă paraii de la Chevron fuseră buni pentru pdl-i, sunt la fel de buni și pentru preacinstiții psd-i.

Drept pentru care, din opozanți de moarte, actualii guvernanți s-au transformat peste noapte în partizani ai ideii exploatării gazelor de șist (teza cu ”se face doar explorare” nu ține, pentru că nimeni de talia lui Chevron nu bagă un ban în ceva fără să fie sigur că-și scoate înzecit).

Pe de o parte, mi se pare normal ca dacă, în calitate de stat, stai cu curul pe niște resurse, mai ales în domeniul energetic, să le exploatezi, dracului, nu să mori de foame ca prostul. Aceeași teză am susținut-o și în cazul Roșia Montană.

Pe de altă parte, însă, cred că ar trebui să ciulim urechile de ce vrea onorabila Uniune Europeană să interzică exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică.

Nu știu cum se face, dar noi ascultăm de UE doar când e vorba de mărirea prețurilor, de închiderea minelor și fabricilor, dar când e vorba de chestii importante pentru , să zicem, mediu, surzim brusc.

Dar ce sunt gazele de șist?

Foarte simplu: sunt gaze naturale, d-alea de care ardem dimineața când ne facem cafea sau încălzim laptele la copii. Numai că, în loc să fie acumulate în ”pungi”, cum sunt de obicei, gazele astea sunt ”prinse” în interiorul rocilor. Pentru a le extrage, rocile trebuie sparte (cât mai mult, cât mai aproape de atomizare) pentru a elibera gazul care este apoi captat și trimis să ne fiarbă supa.

Până aici, nimic spectaculos.

Doar că, această spargere a rocii se face prin pomparea la presiuni uriașe a unui adevărat cocktail de substanțe chimice (cam 200).

Și cum, fatalitate, în preajma rocilor conținătoare de gaz se află și pânza freatică, adicătelea apa care urmează să ajungă la robinetele noastre, e cam greu de acceptat scenariul ca substanțele respective să se amestece cu apa și să dea un... produs care are toate condițiile să ”dăuneze grav sănătății”.

Toate ”asigurările” date de companii și autorități cum că ”s-au luat toate măsurile de precauție” și ”așa ceva nu este posibil” sunt doar porcării de marketing.

Unde mai pui că, în zonele în care se fac aceste exploatări, la adâncimea respectivă, nu va mai fi rocă solidă ci... nisip sau pietriș. Care nu prea e stabil... Care (e dovedit științific) amplifică undele de șoc provocate de cutremure...

Mai plastic, dacă până la fracturarea hidraulică călcai pe piatră, după aceea ești pe nisipuri mișcătoare.

Și d-aia zic că graba și conspirativitatea asta cu care s-au dat autorizațiile de (sanchi) explorare are un puternic damf de șpăguță cu verzișori.

Să scoatem gazul din roci și aurul de la Roșia Montană, dar să o facem cu o tehnologie ”prietenoasă”, chiar dacă trebuie să mai așteptăm să se inventeze și, după aia, să mai putem a ființa pe acele meleaguri, nu să fim obligați să ne cărăbănim d-acolo.