Îmi pare rău

Iubita mea, în orice dimineață,
Atunci când lângă tine mă trezesc,
Îmi pare rău că n-am decât o viață
Să te iubesc așa cum te iubesc.

Și-n orice zi ce-mi numără etatea
Sunt fericit că pot să te privesc
Și-mi pare rău că n-am eternitatea
Să te iubesc așa cum te iubesc.

Iar seara, când pe cer s-aprinde Luna,
Tu dormi, iubita mea. Eu te privesc
Și-mi pare rău că viață am doar una
Să te iubesc așa cum te iubesc.

Iubita mea, o viață mi-a fost dată,
Și-n viață mi-a fost dat să te-ntâlnesc,
Blestem sau clipă binecuvântată
Să te iubesc așa cum te iubesc.

Ți-am spus...

Ți-am spus, iubita mea, că te iubesc,
Și că te voi iubi o veșnicie,
Ai râs și-ai spus că doar mă amăgesc,
Și c-o să-mi treacă..., cum îmi trece mie.

Ai clătinat din cap, nu m-ai crezut,
Iar pletele îți mângâiau obrazul,
Pe mine mă-neca un nod în gât,
Iar lacrimile potopeau zăplazul.

Ai încercat apoi să mă convingi
Că tot ce simt e numai o părere,
Eu îmi legasem inima în chingi,
Să nu se rupă-n două de durere.

O! Nu mai încerca să îmi explici
Ceea  ce simt, ceea ce mă ucide,
Degeaba-mi spui că sunt ciulini aici
Unde eu știu că sunt Semiramide.

Eu te ascult tăcut și îți zâmbesc,
Zâmbesc și te ascult. Ce nebunie!
Îți spun, iubita mea, că te iubesc,
Și n-o să-mi treacă..., cum îmi trece mie.

Trăirea morții

Îmi pun fruntea pe genunchii tăi, iubito,
Și respirația îmi devine tot mai slabă,
Inima îmi bate din ce în ce mai încet,
Tot mai încet, tot mai încet...
Îmi simt mâinile reci,
Nu mai pot să le mișc,
Creierul refuză să mai dea comenzi trupului
Și se scufundă în neant.
Mai aud, slab, cuvintele tale.
Nu le mai pot înțelege.
Simt atingerea ta ușoară,
Pe obrazul meu
Și îți simt, straniu, lacrimile ce-ți curg pe obraji.
Dar ochii mei nu se mai pot deschide,
Buzele mele nu mai pot articula,
Trupul meu nu se mai poate mișca
Decât ca un tremur involuntar și spasmodic.
Simt o răceală fierbinte în creier
Și mă decorporalizez cu fiecare secundă care trece prin mine.
Acum mai simt doar apăsarea frunții mele
Pe genunchii tăi.
O lacrimă involuntară
Mi se naște sub pleoape...
Agonia s-a sfârșit.
Adio!