„Per Sorbilo” față cu reacțiunea

Viaţa asta-i bun pierdut
De n-ai mâncat și n-ai băut!
Și-acum se ia un neam călău
De vinul și de porcul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o țuică tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna beat să mori
Ori abstinent sfrijit.

Cei ce nu dau și ei un rând,
De-ar bea butoiul pân’ la fund,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare boschetar
Zgârcitul, azi şi orişicând,
Nu-i prieten de pahar!

Iar a nu bea şi pruncii ştiu!
Morții nu beau! Dar cine-i viu
Să beie! Bunii beau și cad!
Deci hai să bem cât râu-n vad,
Să fie un chiolhan și-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge zaibărul pârău,
Nebiruit e braţul tău
Cu micii și ceafă la grătar
Cu un mujdei, sau cu muștar,
Și râzi că unii se-ngrozesc
Când urcă pe cântar.

Ei sunt vegani! Halesc urzici!
Nu ei, ci de-ar veni aici,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor șorici
Căci ei au porcul lor!

Şi-acum, bărbaţi, hai la băut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cine bea numai un țoi
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine bea lapte bătut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Să bem din zori până-n apus
Și iar în zori! Eu cred în voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Molanu-i lângă noi!

Afară ninge...

Ninge...
E cod portocaliu, la televizor, în zona unde mă aflu...
Toată lumea s-a panicat.
În fapt, codul ăla s-a concretizat în aproximativ 20-30 cm de zăpadă în curte și pe stradă.
Toată lumea s-a panicat.
Totul e blocat: autostrăzi, drumuri, aeroport... Tot.
Puține utilaje... Și mai puțini oameni cu lopeți.
Și nu mă refer la autorități. Mă refer la oameni.
E mai comod să ne speriem de coduri și să stăm în casă la căldură.
Îmi amintesc de copilărie...
Erau zăpezi...
Începeau de undeva din noiembrie și se terminau pe la jumătatea lui martie.
Și erau zăpezi.
Și nu se mai bloca nimic.
Autoritățile deszăpezeau doar arterele principale.
Printre blocuri sau pe străduțe ieșeau bărbații, cu mic cu mare și făceau pârtie. Femeile se ocupau de fierberea vinului pentru ”lopătari”, copiii se dădeau cu sania și se tăvăleau în zăpada proaspătă...
Aveam zăpada, nu aveam coduri.
Nu aveam utilaje de deszăpezire, aveam lopeti și prietenie și vin fiert și omenie și copii cu obrajiii roșii de ger...
Oare cum am supraviețuit mergând zilnic 2-3 kilometri prin ger și viscol???
Sau jucându-ne în zăpadă până hainele înghețau pe noi de parcă erau de tablă???
Când răceam, ne făcea mama sau bunica un ceai, ne dădea un piramidon,... și gata. A doua zi eram iar la zăpadă.
Fără ”haine tehnice de iarnă”. Doar cu puloverele croșetate de mama.
Cred că singura explicație a faptului că am supraviețuit e că... nu aveam coduri.