Cu toții cunoaștem povestea lui Creangă, cu
mamifera din subfamilia ”CAPRINAE”, denumită științific ”Capra aegagrus
hircus”.
Însă povestea surprinde doar nefericita întâmplare
a uciderii și îngurgitării iezilor de către lup și răzbunarea talionică a
îndureratei cornute. Nici Ion Creangă și nici altcineva nu s-a arătat interesat
de ceea ce s-a întâmplat după ce povestea s-a sfârșit.
Să vedem:
Imediat ce răzbunarea caprei a ajuns la urechile
autorităților, aceasta a fost arestată sub acuzația de omor calificat, faptă
prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1 lit. a și h din Noul Cod Penal.
Degeaba a protestat capra spunând că lupul îi
ucisese iezii, pentru că i s-a replicat imediat că avea posibilitatea să facă
plângere prealabilă împotriva lupului în termenul legal de 3 luni prevăzut de
art. 296 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, nu să își facă singură
dreptate.
Capra fiind arestată iar povestitorul neprevăzând
și un țap corespunzător prin preajmă, iedul cel minor a fost luat de
reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din
pădure, fiind cazat într-o casă de tip familial în care mai locuiau doi bursuci,
patru boboci de gâscă și un porcușor de guineea. Din păcate, iedul s-a înhăitat
cu cei doi bursuci și, în loc să își vadă de treabă, fugea periodic din cămin,
fiind văzut de multe ori prin zone rău famate ale pădurii inhalând diverse
substanțe depozitate în pungi de plastic. Ba chiar se vorbea că ar fi fost
văzut în compania unor hiene bătrâne, venite din păduri străine pentru a racola
iezi minori în scopuri culinare. Apoi nu s-a mai știut nimic de el.
Întorcându-ne la capra noastră, neavând posibilitatea
materială de a-și angaja avocat vreun vulpoi bătrân, i s-a repartizat initial
un gușter din oficiu.
Numai că, povestea caprei captase deja atenția
opiniei publice și a presei.
Imediat, locuitorii pădurii s-au împărțit în două
tabere, unii ținând partea răzbunătoarei caprine îndurerate, ceilalți partea
defunctului canid.
În apărarea caprei au sărit, normal, cirezile de
vite reproducătoare de la fermele non-pădureamentale, susținând dreptul sfânt
al mamei de a-și răzbuna puii.
Ba chiar s-a realizat un domeniu pe internet cu
numele ”sustinemcapradinoricepozitie”, iar celebrul realizator de televiziune
Dan Douăcoarnescu, a anuntat că va începe o o emisiune de câteva mii de
episoade pentru elucidarea împrejurărilor comiterii faptei.
Asociația albinelor sălbatice a dat imediat un
comunicat de presă dezmințind faptul ca scăunelul de pe care se prăbușise lupul ar fi fost din ceară, prezentând
documente din care rezulta clar faptul că ucigașa capră nu cumpărase niciodată
o cantitate așa de mare de ceară,
sugerând că ar fi fost vorba, de fapt, de ceară sintetică, produsă din petrol
de către companii venite din alte păduri.
Ursul fierar, cel care ascuțise limba lupului
pentru a-i subția vocea, a declarat și el că nu avea de unde să știe motivul
pentru care acesta a solicitat modificarea vocii, însă operația este una de
rutină, în ultima vreme tot mai mulți masculi dorind să atingă octave înalte.
De cealaltă parte, apărătorii lupului susțineau
că, de fapt, capra este vinovată, deoarece și-a lăsat iezii singuri acasă
ispitindu-l pe lupul cel blând.
S-a pus chiar la îndoială moralitatea caprei care,
în afară de numele indecent mai deținea și trei iezi fără să fi avut vreodată
un țap oficial. Ba au fost unii care au afirmat că o văzuseră de mai multe ori
pe centura pădurii, pe unde treceau căruțașii cu lemne.
Și la urma-urmei, lupul nici măcar nu era lup, ci
un biet câine comunitar pripășit la marginea codrului...
Și de aici începe deranjul...
Odată lansată ipoteza că lupul nu era lup din
pădure ci câine, nimeni nu a mai fost de partea caprei.
Deoarece lupul e lup, iar câinele ”e și el
suflet”.
Și ce dacă a mâncat iezii? Capra nu putea să facă
alții? Unde mai pui că iezii îngurgitați de sărmanul cățeluș erau răi și
neascultători, deci acesta a făcut un bine atât caprei cât și pădurii întregi.
Iar când a mai apărut la televizor și o bătrână
bufniță, plângând și rupându-și mâinile că ăla era cățelul de la scorbura
copacului unde locuia ea și că îl crescuse de când era mic, îngrijindu-l cum nu
și-a îngrijit nici proprii pui, soarta caprei a fost pecetluita.
Și a rămas în închisoare până la adânci batrâneți,
și o mai fi și azi, dacă nu o fi ieșit pentru bună purtare.
Ș-am încălecat pe-o șa și...
Dar asta e altă poveste...
