România a ajuns în situația bizară de a vrea binele altora atât de mult, încât se sacrifică pe sine.
Demersul ar fi, creștinește, lăudabil, în esență, amintind de romantismul sacrificiului de sine, care pune pe cel care îl face pe drumul cel mai sigur către Rai.
Însă asta e valabil doar în cazurile persoanelor, nu și a entităților statale, și mai ales nu în situația în care, pentru a ajuta alte state, proprii tăi cetățeni suferă lipsuri din ce în ce mai mari.
Mă refer, evident, la sutele de milioane de euro pe care România le pompează în Ucraina și Republica Moldova, bani care, sunt sigur, ar fi făcut mult bine economiei românești aflate în colaps.
Vreau să precizez, pentru cei care vor fi tentați să își învârtoșeze „pro-europenismul” catalogând ceea ce spun ca „pro-rus”, că este absolut normal să ajuți pe cineva aflat în nevoie sau în pericol. Dar asta nu înseamnă că România trebuie să își sărăcească populația, să își falimenteze economia și să își amaneteze viitorul pentru a-și ajuta „vecinii”.
Unde mai pui că se aplică proverbul românesc cu „săracu' care e și-al...”
Ucraina închide școli în limba română și anunță că vinde armament modern oricui vrea să cumpere, iar noul premier al Moldovei spune că „situația din România este mult mai rea decât în Moldova și asta mă bucură”.
Mă întreb dacă există vreun demers diplomatic din partea României pe lângă autoritățile de la Kiev referitor la discriminarea copiilor ucraineni de naționalitate română, care vor fi privați de posibilitatea de a învăța în limba lor maternă?
Mă întreb la ce folosesc miliardele de euro pompați de UE (implicit și România) pentru „cumpărarea de armament împotriva Rusiei”, dacă Ucraina, prin președintele său, în cadrul Adunării Generale a ONU, spune că vor începe să exporte armament modern?
Mă întreb de ce Primul Ministru al Republicii Moldova „s-ar bucura” că România are o situație economică rea, de veme ce, de zeci de ani, România pompează sute de milioane de euro „fraților de peste Prut” sub formă de ajutoare financiare și energie și combustibil ieftin?
Și toate astea se întâmplă în timp ce, în România, pensionarilor li se taie pensiile, prețurile la alimente cresc de la o zi la alta, prețul la energie și combustibil a explodat, iar firmele românești, câte mai sunt, sunt sufocate cu taxe și impozite aberante.
Și culmea, cei care distrug România în numele „facerii debine...”, au tupeul să fluture himera „participării la reconstrucția Ucrainei după război”...
OK!
Presupunând că, la terminarea războiului, marile puteri vor fi de acord să lase și României niscaiva frimituri din banii ce vor fi alocați pentru reconstrucție, se prefigurează tot mai sumbru posibilitatea ca România... să nu aibă cu ce...
Adică, după genocidul afacerilor autohtone prin taxe și impozite, și sărăcirea populației, s-ar putea să nu mai avem firme cu care să participăm.
Și ajungem la vorbele marelui poet moldovean și mare român, Grigore Vieru: „Doi mari vrăjmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui”.
