Jaful de la Luvru, sau ce bine ar fi fost dacă Burebista se numea Napoleon

Furtul de bijuterii de la Luvru, de acum câteva zile, ține, în continuare, „capul de afiș” al emisiunilor de știri din România.

E normal, nu-i așa? Pentru că s-au furat bijuterii de vreo 88 de milioane de dolari, după declarația custodelui muzeului.

Bijuterii dintre care, unele, aparținuseră soției lui Napoleon.

Despre coiful dacic a cărui valoare nu se poate calcula, fiind unic pe planeta Pământ, nu se mai spune nimic.

Oricum, aparținuse unuia, Burebista, sau Oroles, sau „per Scorilo”, ăla...

Cine să îi ia p-ăștia în serios?!

Da` Napoleon e Napoleon...

Se... anchetă... Se... poliție... Se... Interpol...

Și se mai aruncă „pe surse” și informația că, vezi Doamne, hoții ar fi „din Europa de Est”.

Adică români, bulgari, albanezi, sârbi...

Pe cât posibil nu ucraineni și, ferească Sfântul, nu cetățeni occidentali.

Că doar se știe că francezul, neamțul, spaniolul, italianul, olandezul și ceilalți „cetățeni de rang înalt” ai preacinstitei UE, nu fură, nu încalcă legea, nu...

Că la ei e civilizație...

Doar est-europenii fură...

Se știe...

M-am întors

M-am întors la tastatură în calitate de om.

De om trăitor printre oameni, suferind la suferințele lor, simțitor la greutățile lor, bucuros de bucuriile lor.

Și dacă, încă, se mai poate vorbi liber în lumea asta, dacă încă se mai poate vorbi deschis despre lucrurile importante, așa cum ne promite ”libertatea de exprimare”, atunci avem obligația de a vorbi.

Nu dreptul, nu privilegiul, nu oportunitatea...

Avem obligația de a ne spune și a ne dezbate ideile. De a căuta, prin discuții, soluțiile cele mai bune pentru noi și mai ales pentru copiii noștrii.

Se zice că inventatorul civilizației a fost cel care, pentru prima dată, a înjurat în loc să arunce cu o piatră.

Poate dacă am discuta mai mult între noi, armele ar ”vorbi” mai puțin.

Sper...

În orice caz, prieteni, m-am întors să vorbim, să dezbatem, să analizăm... lucruri.

Bine v-am regăsit!